Sfântul şi Marele Sinod Panortodox 2016
La Constantinopol (în Fanarul din Istanbul) se fac pregătiri pentru Sfântul şi Marele Sinod Panortodox, care trebuia să aibă loc simultan cu Conciliul Vatican II (1965) al Bisericii Catolice, dar Războiul Rece şi tranziţia de la colectivismul ortodoxo-comunist la capitalismul liberal, anglo-mozaic au fost tot atâtea impedimente greu de depăşit.
O retrospectivă. Împăratul şi Sfântul Constantin cel Mare au convocat la Niceea (325) primul Sinod al Bisericii, unde s-au pus bazele dogmatice, canonice ale noii religii de stat. Dezmembrarea Imperiului Roman în cel de Răsărit şi cel de Apus a creat în timp două ierarhii, Biserici, care se despart în mod tragic la Marea Schismă (1054). În urmă cu jumătate de secol, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Athenagoras şi, în acest an, Papa Francisc şi Patriarhul Bartolomeu s-au întâlnit la Ierusalim, iar rezultatul este un consens din ce în ce mai acceptat de toţi creştinii – Biserica universală respiră cu doi plămâni.
Ocuparea Crimeii de către Federaţia Rusă, după ce, în urmă cu două decenii, garanta împreună cu marile puteri graniţele Ucrainei, crearea Uniunii Economice Euroasiatice anti-UE şi reactualizarea panortodoxiei şi panslavismului readuc în actualitate Războiul Rece. Proiectul im-perial al preşedintelui Vladimir V. Putin surprinde, pentru că Rusia n-a depăşit slăbiciunea sovietică socio-economică, dependentă de industria extractivă şi scăderea demografică. O modernizare a lumii greco-pravoslavnice fără sau chiar împotriva Occidentului este greu de imaginat, de aceea criza ucraineană de azi, a slavilor orientali, este mai ales un sever semnal de alarmă a lipsei de unitate creştină.
Cele mai mari ţări ortodoxe, Federaţia Rusă şi România sunt şi cele care sunt afectate cel mai mult de imensul eşec din anul de graţie 1989, când toată lumea şi cu atât mai mult creştinii din Est şi Vest sperau în refacerea unităţii de credinţăn şi într-un viitor comun. Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea a venit în acest sens la Bucureşti, la Moscova n-a mai apucat şi de aceea lipsa de încredere a fraţilor, resem-narea apasă asupra acestora.
În acest context, Sinodul caută răspuns la secularism, relativism, indife-rentismul religios, la migraţia celor margi-nalizaţi, persecutaţi, la criza economică, financiară, la sărăcie, la problemele care frământă lumea. Cele şapte Sinoade ortodoxe au fost iniţiate, deschise de împăraţi romani, cel din zilele noastre va fi prezidat de patriarhul grec Bartolomeu sau de ţarul Putin, urmaşul împăraţilor, protectorul panortodox? Renunţă Moscova la întâietatea celei de a treia Rome, la panortodoxie, raison d’État?
Partidul panortodox moldo-valah – PMR, PCR, FSN, PDSR, PSD, USL – are relaţii ambivalente şi cu Occidentul şi cu marele frate de la Răsărit, după ce acesta i-a furat Tezaurul, Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, urmează Transnistria. În ciuda tuturor, până la refacerea unităţii creştine, ortodocşii sunt solidari în faţa Vestului. La anexarea Crimeii au venit lângă ruşi şi voluntari ortodocşi sârbi. Nu e un secret că preşedinte Victor V. Ponta e şi cu Vestul ţi cu Estul, până se limpezesc apele, în cea mai bună tradiţie, în calea tuturor răutăţilor şi, după o expresie interbelică, e şi el în lanţurile duhovniciei şi soborniciei constantinopolitane şi moscovite.
Proiectul moldo-valah „a patra Romă” (Nicolae Iorga) la Bucureşti se creionează numai architectural. În curtea Palatului lui Ceauşescu se construieşte acum Catedrala Mântuirii Neamului, pentru care a făcut donaţie şi Papa Ioan Paul al II-lea. Subordonarea moldo-valahilor, a lui Ponta faţă de Putin, e firească, ambii vor a fi „rege şi preot” (Geneza 14, 17-24), creştini orientali autoritari. Cum va arăta ortodoxia după Sinod?
Nostalgia ortodocşilor nu e legată numai de Gloria dictaturii de dezvoltare din vremea lui Stalin şi Ceauşescu, ci, mai ales, la noua generaţie a lui Putin şi Ponta, de erodarea actuală a încrederii în sine, a demnităţii celor condamnaţi a fi pământeni de mâna a doua, sortiţi corupţiei şi sărăciei, cu credit şi viaţă neperformantă. Nu se mai vrea revenirea la asprimea dictaturii ortodoxo-comuniste, ci depăşirea eternului impas social şi material, a inegalităţii, ne-dreptăţii, crizei. Marile teme ale Sfântului Sinod.
Problemele patriarhilor ortodocşi sunt cele ale lumii, dar depăşirea resenti-mentelor acumulate un mileniu cere un efort al creştinilor din Vest şi Est. Anatemizarea reciprocă de la Schismă la Conciliul Vatican II face ca şi azi ortodocşii să se simtă duhovniceşte superiori occidentalilor şi Vestul se uită cu con-descendenţă la situaţia materială precară din Est. Ortodocşii sunt mereu în criză şi cei mai săraci europeni.
Care sunt şi cum s-a ajuns la pre-judecăţi? Cruciaţii ocupă Constantinopolul şi refac unitatea creştină. De atunci, grecii au o aversiune faţă de apuseni, pe care catolicii au încercat să o depăşească la Conciliul de la Florenţa. După căderea Constantinopolului, greco-ortodocşii devin anti-occidentalii Sultanului, care ridică o cortină de fier între creştini. Inchiziţia interzice avorturile pentru a depăşi pierderile din vremea ciumei. Apoi, mai numeroşi, occidentalii răspândesc Evanghelia pe toate continentele. Înfrânt la Viena, Sultanul se retrage şi ardelenii se unesc cu Roma, redevin occidentali. Asta nu convine maghiarilor şi greco-slavilor, care-i vor pe valahi jos. În conflictul legat de Unire, Imperiul trimite pe gen. Bukow cu misiunea de a face pace şi de a desfiinţa mânăstirile contemplative, fără şcoli, spitale etc., fără o activitate utilă Sfântului Imperiu.
Războaiele napoleoniene îi apropie pe români prin cultură, masonerie, de Vest. Cuza şi Regii vor şi ei unirea cu Roma, dar ea e mereu submintă. România Mare, opera ideii uniţilor şi a faptei moldo-valahilor, era fără vlagă, pentru că nu s-a creat marea dioceză latină promisă. În Războiul Rece, prejudecăţile de mai sus devin în Est canon laic.
În 1965, se renunţa la anatemizarea reciprocă la Constantinopol şi Roma. Cu toate astea, Cruciadele, Inchiziţia, Unirea, Bukow, eşecul României Mari, mai nou şi oroarea de islamizarea Occidentului sunt leit-motivele unei aversiuni greu de înţeles la moldo-valahi, mai ales după vizita Fericitului Ioan Paul al II-lea şi aderarea României la UE. Când va trece Carpaţii Biserica Unită cu Roma a Preafericitului cardinal Lucian Mureşan? Va înfăptui Sinodul Panortodox unitatea de credinţă dintre ardeleni şi moldo-valahi?
Schiţarea dihotomiei milenare dintre greci şi latini, dintre Contantinopol/ Moscova şi Roma, dintre Est şi Vest cu consecinţe dramtice şi în vremea noastră este necesară atât pentru a percepe dimen-siunea istorică a Sfântului şi Marelui Sinod Panortodox (ultimul a avut loc în urmă cu 1100 de ani, la Niceea, în 787), cât şi pentru a readuce în conştiinţă și-n actualitate, imperativul şi perspectivele refacerii unităţii creştine de la Vancouver la Vladivostok, model universal de civilizaţie în era globalizării.
