Percepția Rusiei în actuala societate românească. O abordare din perspectivă psiho-socio-politică

Există un singur mod de a înţelege oamenii, anume a nu ne grăbi să-i judecăm, ci de a trăi în preajma lor, a-i lăsa să se explice, să se dezvăluie zi de zi să se zugrăvească ei înşişi în noi.

Charles Sainte Beuve

Din orice unghi am privi, este evident faptul că, în general, relațiile României cu Rusia (URSS), în ciuda apartenenței la un spațiu ideologic, militar și economic comun, nu au fost dintre cele mai bune nici înainte şi nici după prăbușirea regimurilor comuniste (1989) și a URSS (1991). Astfel, domina-ția exercitată de Moscova, în trecut, a lăsat urme adânci în mentalitatea românească. „Idiosincrasia[1]” în ce-i priveşte pe ruşi a prins rădăcini atât de adânci încât pare să fi pătruns în structura genetică a societăţii noastre. „Nu se poate compara, ca inten-sitate şi durată, nici măcar cu adversitatea resimţită faţă de unguri[2]”. Aşadar, şi fără a face vreo cercetare aprofundată nu este greu de descifrat faptul că o eventuală descriere a actualei percepţii a societăţii româneşti în ceea ce priveşte Rusia, ca urmare a legăturile şi relaţiile anterioare româno-ruse (sovietice), s-ar încadra în una dintre cele două extreme: respingere totală sau obedienţă absolută.

Dar totul este reprezentare. Pornim, în fond, în toate judecățile noastre de la reprezentări, nu de la esența ultimă a lucrurilor, ci de la ceea ce ne închipuim că reprezintă. Și facem acest lucru chiar în raporturile noastre interumane, deopotrivă individuale și colective. Avem mereu o reprezentare a noastră sau a celuilalt, participăm într-un joc al reprezentărilor, nu al realităților, niște realități secunde.

Dar cât este realitate şi adevăr şi cât este închipuire şi prejudecată, în ceea ce priveşte Rusia?

Schimbările politice şi ideologice de după 1989 au generat transformări la nivelul mentalităţilor în întreaga Europă şi, fără îndoială, şi în România. De-a lungul multor secole, Rusia a fost prezentă în istoria şi în viaţa românilor ca un stat vecin, uneori prieten, dar de cele mai multe ori agresiv şi cu tendinţe expansioniste, iar „teama rusă” a existat permanent în mentalul colectiv din spaţiul românesc. De altminteri, frica de ruşi nu e câtuşi de puţin singulară: de-a lungul istoriei, românii s-au temut de mai toate etniile din preajmă, de turci, de tătari, de austrieci, de unguri, de nemţi… Fobia atingea adesea cote pa-roxistice, îndeosebi atunci când „dădeau” ori „îi mânau din urmă” turcii şi tătarii.[3] Nu este o noutate pentru nimeni faptul că „transformarea” memoriei sociale postco-muniste a avut un pregnant caracter antirusesc, în mentalul colectiv din acea vreme, comunismul fiind sinonim cu Rusia. În aceste coordonate, cum este percepută Rusia prin raportare la trecut? Asociată cu ocuparea Basarabiei? Cu regimului comunist? Cu dobândirea in-dependenţei de sub regimul otoman? Cu tezaurul de la Moscova? Sau poate cu procesul de modernizare a ţării în secolul al XIX-lea?

Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt uşor de dat, relațiile noastre indi-viduale şi colective, ca şi relațiile cu Rusia fiind procese dilematice. Şi neterminate. Problema însăşi a „reconcilierii cu tre-cutul” este una ambiguă, Rusia există independent de atitudinea pe care o avem față de trecut. Iar în actuala societate românească percepţia noastră asupra Rusiei, fie ea negativă sau pozitivă, va corespunde doar parţial realităţii, datorită unor aspecte care pot conduce către subiectivizarea accentuată a procesului perceptiv, sau pot crea grave erori de reprezentare. Aceste aspecte ţin de existenţa a cel puţin trei factori:

• Factori care aparţin atât indivizilor societăţii, ca subiecţi percepători (abi-lităţi sociale, grad de inteligenţă), dar şi Rusiei, ca obiect perceput (gradul său de transparenţă pentru subiect).

• Contextul este extrem de important în elaborarea reprezentărilor sociale şi al percepţiilor. El oferă informaţii su-biectului cu privire la situaţiile cu care acesta se confruntă şi la compor-tamentele/ideile pe care trebuie să le elaboreze.

J.M. Fabre (1998) definea operaţional contextul drept „pattern sau condiţie organizată de stimuli externi, care in-fluenţează sau au potenţialul de a influenţa un individ” în formarea reprezentărilor/ percepţiilor. Acesta „joacă rol determinant în elaborarea judecăţilor sociale”[4]. În cazul de faţă, contextul poate fi un filtru, prin el se pot oferi semnificaţii celui care percepe cu privire la situaţiile cu care se confruntă. Iată ce spune Jack Snyder în 1977, referitor la context: „doar prin con-textualizarea datelor poate fi redusă ambiguitatea statisticilor şi pot fi înţelese acţiunile Uniunii Sovietice”[5].

Aşadar, contextul joacă un rol deter-minant în elaborarea reprezentărilor, transformările acestuia reflectându-se în transformări ale reprezentărilor. Astfel:

• Una este să evaluăm percepţia/ reprezentarea asupra Rusiei în societatea românească după anul 2003, când relaţiile cu Rusia începeau să ia avânt în contextul semnării Tratatului de prietenie şi cooperare dintre ţara noastră şi Rusia când părţile semnatare se angajau să colaboreze politic, economic şi cultural, întregul document reprezentând un punct de pornire către soluţionarea diferendelor existente între cele două state, dar şi premisa pentru o nouă etapă de colaborare între România şi Rusia.

• Alta este să facem o evaluare a percepţiei/ reprezentării Rusiei în societatea românească în momentul actual, mai exact pornind cu începutul anului 2014, când pe fondul „crizei ucrainene în spaţiul european” relaţia dintre Rusia şi Ucraina se dovedeşte a fi „un foc departe de a se stinge prea curând”, după cum comentează majoritatea presei occidentale.

Statusul social. Acesta poate influenţa individul în formarea percepţiilor/ reprezentărilor, deoarece acesta este în permanenţă manipulat şi atacat de mediul în care trăieşte.

În general, persoanele cu un statut superior sunt percepute ca având un respect de sine mai mare decât persoanele cu un statut inferior sau despre care nu avem informaţii legate de statutul său social. Într-un astfel de context, informaţii despre statutul social al persoanei care urmează să fie „judecată” pot provoca chiar distorsiuni perceptuale celui care percepe. De exemplu, într-un fel va fi perceput un cetăţean rus, despre care nu se ştie poziţia socio-profesională ocupată, şi în alt fel va fi percepută o persoană care ocupă o funcţie într-o ambasadă. Cunoaş-terea poziţiei socio-profesională a celui perceput implică anumite distorsionări de percepţie asupra celui care percepe. Se întâmplă asta nu doar datorită unor con-vingeri proprii, dar şi din cauza prezenţei în viaţa noastră. Există o multime de asemenea credinţe stereotipe: „toţi ruşii sunt beţivi, cruzi dar şi sen-timentali”, „toţi englezii sunt flegmatici, snobi şi pragmatici”, „toţi ruşii care lucrează înt-o ambasadă sunt ofiţeri KGB”. Înţelegerea cauzelor care generează aceste stereotipii, precum şi evaluarea rolului, pozitiv sau negativ, pe care îl joacă în viaţa socială, fiind probleme destul de dificile.

Totodată, prin poziţionarea Rusiei ca fiind „Altceva” sau „Celălalt” şi descrierea ei ca „înapoiată” şi „ghicitoarea, învăluită în mister, în interiorul unei enigme...”, nu facem decât să dăm glas unei judecăţi resimţite tot mai mult ca stereotip. Ea nu reflectă rodul unui contact direct, al unei observaţii îndelungi şi minuţioase, premise ale unei receptări corecte, ci, mai degrabă reflectă o comoditate a gândirii precum şi lipsa unei metode adecvate de cercetare.

Percepţia este legată de concret (), de aceea ne informează asupra prezentului, dar omul vrea să evoce şi experienţele trecutului, pentru a le folosi în cunoaştere. Pentru aceasta, el se foloseşte de reprezentările mentale, prin intermediul cărora îşi reactualizează experienţa din trecut, chiar dacă în prezent obiectul lipseşte, el a fost în trecut perceput, a acţionat asupra organelor de simţ şi a lăsat impresia, imaginea mentală care reactualizată, permite evocarea tre- în societatea românească postcomunistă, proces reprezentaţional cu toate compo-nentele sale – – va fi indisolubil legat şi de conceptul de reprezentare socială.

Reprezentarea este „forma oricărei experienţe posibile şi imaginabile…”[7], ea nu se raportează la o percepţie imediată, la un segment de realitate, ci la o structură imaginară, construită în timp, simbolizând modul de exprimare a realităţii, propriu unui individ sau unui grup. „Lumea este reprezentarea mea”, spunea Schopenhauer, în cartea sa [8], aceasta fiind de fapt presupoziţia fundamentală a întregii filosofii moderne. Înscriindu-ne pe acelaşi palier şi în aceeaşi dimensiune filosofică, putem afirma: „Nimic mai adevărat”. Fireşte, această afirmaţie este valabilă atât despre trecut cât şi despre prezent. Tot ce aparţine şi poate aparţine lumii este inevitabil dependent de această condi-ţionare datorată obiectului care există doar pentru subiect. Inclusiv Rusia. Ba mai mult, există dezavantajul ca în cazul acesteia, prin instrumente de sorginte culturală – naraţiuni, documente scrise, etc. – unele percepţii distorsionate (indi-viduale sau colective) să fie reactualizate ca şi „versiuni ale realităţii”.

Aşadar, indiferent de adevărul existent la un moment dat, indiferent de modul de abordare, „Rusia este şi va fi, reprezentarea fiecăruia”. Fiecare individ o va percepe într-un fel propriu şi fiecare individ va avea propria lui reprezentare. Din acest motiv ar fi bine să putem spune că ar trebui să ne dispensăm de repre-zentări şi să lucrăm doar cu realitatea. Dar aceasta ar fi cea mai utopică afirmație. Realitatea este mult prea complexă ca să fie înţeleasă de orice minte în acelaşi fel. Reprezentările creează imaginile şi ele sunt ca nişte hărţi care ne ghidează printr-o junglă de complexităţi uimitoare... Imaginea este modul nostru de a percepe cum funcţionează lumea... Există tot atâtea imagini câte fiinţe umane, dacă nu mai multe şi mai multe imagini pot corespunde unui fapt dat.

De obicei, în cercetările psihoso-ciologice se vorbeşte foarte adesea despre o percepţie socială, făcându-se referire la percepţia întregii societăţi, care este dife-rită de percepţia individuală a fiecărui membru al societăţii. Această deosebire ce se obişnuieşte a se face între percepţia individuală şi percepţia socială sau naţională este o chestiune care trebuie însă lămurită. De aceea, încă de la început vom analiza pe ce se întemeiază această deosebire, ce legătură poate fi între percepţia indivizilor şi cea a societăţii sau a naţiunii.

În înţelesul propriu al cuvântului, când vorbim de percepţie, ne gândim la o formă de reflectare nemijlocită în conşti-inţa omului a realităţii obiective. Putem spune deci, fără echivoc, că la un individ, la un om, percepţia este, fără îndoială, substratul unei consţiinţe. Conştiinţa fiind legată de o coplexiune de organe fizio-logice, nervoase, cerebrale.

Dar societatea? Are ea conştinţă? Este ea un complex fiziologic? Ar fi absurd să o afirmăm. Cel mult o putem concepe ca fiind o simplă metaforă, asta deoarece, în afară de conştiinţa şi eul individului, nu există o conştiinţă socială. Şi nici o percepţie a societăţii. Ea se identifică cu percepţia fiecărui individ în parte ce aparţine unei anumite societăţi, aşa cum [9].

Nu în ultimul rând percepţia, ca orice proces psihic individual, se naşte, se dezvoltă şi se manifestă pe fondul şi în contextul unor influenţe socio-culturale sistematice. Acestea pot fi , sau mentalul colectiv dar şi diferenţele culturale şi etnicepentru că percepem ceea ce suntem pregătiţi să percepem raportându-ne la o situaţie, în spiritul culturii căreia îi aparţinem. „Nu vedem lumea asa cum este ea, vedem lumea aşa cum suntem noi”[10].

Toţi specialiştii recunosc că, în fapt, percepţia individului nu se poate explica decât prin cunoaşterea sistemului de factori ce acţionează în strânsă legătură şi intercondiţionare reciprocă, dar modul în care acţionează şi mai ales locul şi rolul pe care aceştia îl au în influenţarea percepţiei sunt privite în mod diferit şi de aceea întâlnim în literatura de specialitate diferite clasificări ale acestora.

• Factori culturali: cultura şi subcultura[11]

Ca ansamblu de norme, valori materiale şi morale, convingeri, atitudini şi obiceiuri create în timp şi pe care le posedă în comun membrii societăţii, cultura are un impact puternic şi în formarea percepţiei asupra Rusiei. Altfel spus, cultura româ-nească este unul din factorii care influ-enţează percepţia asupra Rusiei. „Cultura ne influenţează ceea ce percepem a fi important pentru noi[12]”, susţine Angela Gutchess, profesor în cadrul Universităţii Brandeis.

În condiţiile în care cultura înglo-bează şi „artele şi literatura de orice fel”[13], fără îndoială că aceasta, prin scrierile unor autori români influenţează formarea percepţiei Rusiei în societatea românească, Rusia fiind prezentă atât în manualele şcolare şi în textele scriitorilor care au călătorit în aceasta ţară, cât şi în romane precum Rusoaica a lui Gib I. Mihăescu, în care valoarea, din punctul de vedere al cercetării noastre, constă nu atât în expresie, în episoade, în tehnică, ci în ideea unică ce ni se transmite sub forma unei sugestii. Nu ne interesează aşadar, peripeţiile locotenentului Ragaiac, ci obsesia pentru un tip de femeie ireală, de „rusoaică”, mândră, pentru o logică a sentimentului vecină cu sublimul, în stare să fugă în noaptea nunţii numai din capriciu, „pentru a experimenta sufletul rus”[14]. În contrast cu rusoaica, ne putem forma şi o imagine a barbatului rus, molatic, milog, iertător, stimat de femeie pentru sufletul lui. Astfel, dacă literatura română evocă aspecte negative, în ceea ce priveşte Rusia şi poporul rus, există motive de a presupune, cel puţin la nivel de ipoteză că percepţia societăţii noastre despre această ţară, va fi în mare parte negativă. Asta şi datorită simbiozei ce se creează cu autorul respectiv: „ajungeam să mă identific cu el (câte un autor – n.n.) şi să cred că numai vorbele pe care el le-a rostit doar o dată exprimă adevărul fundamental al lumii, pe când tot restul e vorbăraie goală.”[15]

În general, individul îşi însuşeşte treptat un set de valori, preferinţe şi comportamente specifice societăţii în care trăieşte, dar care se pot modifica continuu. Elementele definitorii ale culturii sunt întărite de sistemele educaţionale şi juridice, dar şi de instituţiile sociale.

• Factori sociali: grupuri de referinţă

Grupurile de referinţă sunt grupările actuale sau imaginare care pot influenţa percepţia individului acesta, considerând grupul un punct de reper, un standard în procesul de formare a opiniilor şi ati-tudinilor sale. Influenţa exercitată provine, pe de o parte de la credibilitatea in-formaţiei, iar pe de altă parte, de la supunerea la normele grupului.

Un individ care aparţine unui grup, chiar dacă el, personal, poate avea o percepţie diferită, referitoare la Rusia, comparativ cu ceilalţi membrii ai grupului, nu şi-o expune verbal, datorită temerii de a nu fi izolat sau chiar exclus din grup. Astfel, implicit apare acea „mentalitate de turmă” reprezentată prin tendinta de adoptare a opiniile, percepţiile şi com-portamentului majorităţii.

Această mentalitate apare la indivizii care nu au o bază solidă în ceea ce priveşte problematica rusă. Nefiind siguri pe ei, uşor influenţabili aceştia îşi vor modela propria percepţie şi-şi vor stabili bazele fundamentale pe argumentele societăţii din jur (grupului de referinţă).O poziţie şi un rol privilegiat în grup le are liderul, care prin calităţile sale, calităţi recunoscute de către ceilalţi, transmite informaţii şi îşi manifestă propria percepţie referitoare la Rusia, aceasta ulterior fiind preluată şi de ceilalţi membrii ca aparţinându-le.

3. Factori educaţionali: învăţare (experienţa)

Învăţarea reflectă o schimbare obser-vabilă sau neobservabilă în percepţia unui individ datorită acumulării experienţei. Cu cât cunoaştem şi învăţăm mai mult despre problematica rusă, cu atât percepţia noastră va fi mai aproape de realitate. Astfel, acţiunile cu efecte educative sunt de o diversitate mult mai mare decât totalitatea demersurilor întreprinse în şcoală, explicit destinate unor scopuri formative.

Influenţe educative de necontestat are şi mediul social extraşcolar. Prin urmare, educaţia este un produs al întregului sistem social, recunoscut fiind faptul că, într-o parte consistentă, procesul de instrucţie se desfăşoară în afara şcolii, sub influenţa diverşilor alţi factori capabil să contribuie la formarea omului şi la integrarea lui socială, de exemplu familia sau infor-maţiile dobândite prin mass-media sau internet.

4. Mass-media

Mass-media poate fi privită din mai multe perspective. Unii ar spune că este un factor social, alţii un factor cultural sau educaţional, alţii un factor de manipulare a opiniei publice. În una din cărţile sale, Ion Cerghit, făcând referire la acest subiect spunea „mass-media formează al patrulea mediu constant de viaţă al copilului, alături de cel familial, de cel şcolar şi de anturajul obişnuit de relaţii.”[16]

Oricum am privi, mass-media sunt un factor care poate influenţa percepţia individului. Mijloacele de informare – presă scrisă, televiziune, cinematografie, internet – pot avea un impact pozitiv sau negativ asupra individului, acest lucru depinzând însă de alegerea lui. Cu cât se deţine mai mult control asupra informaţiei primite, cu atât impactul mass-media va fi mai puţin negativ.

Aşadar, condiţiile istorice, instituţiile şi tradiţiile sociale, grupurile de referinţă, procesul educaţional şi, nu în ultimul rând, mass-media sunt factori determinanţi în formarea percepţiei societăţii româneşti asupra Rusiei. Întinderea numerică a societăţii, statornicia şi temeinicia ei, a instituţiilor care organizează viaţa socială, aceştia sunt factori care determină carac-terul şi inteligenţa unui popor. Mentalitatea şi caracterul unui popor sunt un produs exclusiv istoric şi social. Numai acele popoare au avut şi au un caracter de-terminat şi o mentalitate definită, care au avut o lungă dezvoltare istorică şi au ajuns să se cristalizeze într-o societate statornică, consistentă şi regulată. Regularitatea şi consistenţa structurii sociale determină consistenţa şi regularitatea liniilor carac-terului şi inteligenţei poporului care formează acea societate. Dimpotrivă, popoarele care n-au istorie sau care au una neclară, recentă ori sporadică şi n-au ajuns să constituie o societate definită, regulată şi consistentă, ci una anarhică, haotică şi insconsistentă vor înfăţişa observaţiei o conştiinţă şi o percepţie deopotrivă ne-definită, inconsistentă, anarhică şi haotică.

Referitor la Rusia, entitate statală cu enorme rezerve de resurse naturale, bene-ficiară a unui sistem multisecular de legături internaţionale, cu bogate tradiţii în domeniul politic extern, ea se consideră diferită de alte puteri de rang mediu. Este conştientă de rolul pe care îl poate juca pe plan internaţional, mai ales că la acest moment deţine pârghii suficient de sensibile, în ceea ce priveşte securitatea energetică a continentului european, pentru a-şi promova interesele sale naţionale. Astfel, acţiunile Rusiei pe plan interna-ţional trebuie analizate din perspectiva logicii unei mari puteri aflate în căutarea recunoaşterii prestigiului de altă dată.[17] În relaţiile cu Occidentul, Rusia vizualizează o profundă suspiciune şi de cele mai multe ori dintr-o logică de sumă nulă. Mandatele lui Putin sunt asociate cu restabilirea ordinii şi a sentimentului de mândrie şi măreţie naţională, acesta fiind perceput de cele mai multe ori ca un veritabil state builder.[18]

Starea prin care trece Rusia în prezent este una extrem de dificilă, deoarece o revenire la Uniunea Sovietică este impo-sibilă, iar modelul american sau euro-penismul occidental sunt nişte variante de care Rusia nu a fost niciodată entu-ziasmată. Analistul D. Trenin este cel care a sintetizat cel mai bine spiritul acestor schimbări: „Rusia probabil că nu se va uni cu Vestul, dar a pornit pe o cale lungă pentru a deveni occidentală, „europeană” şi capitalistă, chiar dacă pentru o lungă perioadă de timp nu va fi şi democratică. Când spun „europeană” mă refer la un anumit tip de civilizaţie, mai curând decât la calitatea de a fi membru UE, la o transformare graduală a atitudinilor actuale în unele de natură mai vestice, nu provestice (sau proamericane). Rusia va avea, cu siguranţă, un cuvânt important de spus în viitorul previzibil, deci o justă interpretare a ei este cu atât mai impor-tantă”.[19]

În noul joc global, Rusia, sub con-ducerea lui Putin, este un jucător puternic şi activ, capabil să participe la formarea noului sistem de relaţii internaţionale în epoca globalizării fără a se mulţumi doar cu rolul de rezervor de combustibili şi materii prime. Astfel, Rusia şi-a orientat toate eforturile de politică externă spre realizarea acestui scop, adoptând „prag-matismul de mare putere” şi o politică externă multivectorială. Redefinirea statu-tului de mare putere presupune o politică dinamică (multivectorială). Tactica de apărare a intereselor Statului rus constă în permanenta evitare a unei posibile con-fruntări, precum şi găsirea unui com-promis/deznodământ politic care ar face posibil acest lucru. Rusia nu este „nici prieten, nici inamic al Occidentului. Ea doar arborează drapelul unei puteri măreţe”. „Astăzi, ca răspuns la transformările globale din politica mondială, presedintele rus Vladimir Putin a readus în politica rusă valorile tradiţional-istorice, care pot uni naţiunea şi, totodată, consolida statul: derjavnosti, sobornosti – patriotism şi solidaritate socială[20]”

Aşadar, titind spre viitor, trebuie sa ne împăcăm cu ideea că, asemenea oricărei ţări, Rusia încearcă să-şi consolideze stabilitatea internă, să îşi apere interesele atunci când simte că acestea îi sunt ameninţate. Întocmai celebrelor papuşi Matrioşka, conducătorii actualei Rusii par a se fi desfăcut unul din altul – Elţîn a fost, iniţial, alesul lui Gorbaciov (pentru o carieră sovietică, e adevărat); Putin a fost apoi alesul lui Elţîn; şi Medvedev a fost, cum altfel, alesul lui Putin. Rusia de azi, Rusia lui Putin, nu este numai ţara urşilor sau ţara Matrioşkăi (sau ţara caviarului, a samovarelor, a florilor de vişin, a pădurilor de mesteceni, a unei mari literaturi – clasice şi contemporane – a cântecelor de balalaika, a bulevardelor largi, a muzeelor somptuoase, a oligarhilor scumpi la vedere, a blănurilor scumpe sau a vodcii la preţuri minime); Rusia este mai ales ţara unor lideri care, dacă nu-şi arată mâna de fier prin mănuşa de catifea, par condamnaţi la a nu-şi mai atrage preţuirea con-cetăţenilor. Şi ce spune societatea românească în aceste condiţii?

Cel mai bizar e, că mitul „tainei care învăluie totul” funcţionează şi în cazul când receptarea vine din partea unor ţări vecine cu Rusia (în speţă poporul român), cu care aceasta din urmă a împărţit adesea nu doar acelaşi teritoriu, ci şi acelaşi destin. Totuşi, interesant de observat este faptul că deşi Rusia, raportată strict la istoria relaţiile reciproce, nu poate fi înţeleasă deloc de către România, pe palierul business se pare că românii reuşesc cu uşurinţă să depăşescă noianul de realităţi incomode care s-a ridicat în relaţiile dintre cele două ţări iar tentaţia extinderii (doar tendinţa) business-ului românesc pe piaţa rusească este una destul de accentuată, dorinţa de a opera cu realităţi, ci nu cu mituri şi colecţii de clişee se pare că devine din ce în ce mai profundă. Să denote acest fapt doar recunoaşterea economiei ruseşti? Sau poate că românii reuşesc o exprimare coerentă la adresa Moscovei doar atunci când vine vorba de beneficii? Indiferent de poziţiile, obiectivele şi soluţiile în raport cu Rusia, să nu uităm un lucru cert: „Moscova nu crede în lacrimi!”

[1] Termen folosit de Leonte Ivanov pentru a desemna „indispoziţia” pe care românii o au faţă de ruşi. (IVANOV, Leonte, De când cu ruşii în ţară… sau despre persistenţa unei fobii, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Facultatea de Litere, p.7, material apărut pe site-ul http://www. romaniaculturala.ro/images/articole/l%20ivanov.pdf.

[2] Ibidem.

[3] IVANOV, Leonte, De când cu ruşii în ţară…sau despre persistenţa unei fobii, varianta electronică disponibilă la http://www.romaniaculturala.ro/images/ articole/...

[4] FABRE, J.M, Approche contextuelle dans la psychologie cognitive des jugements, în Logiques sociales de la connaissance, Connexions 72, 1998, pp. 30-44.

[5] SNYDER, Jack L., The Soviet Strategic Culture: Implications for Limited Nuclear Operations, RAND Corporation, Santa Monica 1977, pp. V-VI.

[6] CHURCHILL, Winston, The Russian Enigma, discursul difuzat pe 1 octombrie 1939; disponibil pe: http://www.churchill#-society#-london.org.uk/Rusn Enig.html

[7] SCHOPENHAUER, Arthur, Lumea ca voinţă şi reprezentare, volumul 1, traducere de Anton Adămuţ, Tipo Moldova, Iași, p. 141.

[8] Ibidem p. 31.

[9] DRĂGHICESCU, D., Din psihologia poporului român, Editura Historia, Bucureşti, 2006, p. 96.

[10] Apud WILLIAMS, Robert, M. fondatorul PSYCK-K pe http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/gandurile-mele-gandurile-tale

[11] Prin subcultură se înțelege o cultură a grupurilor și subgrupurilor sociale dintr-o comunitate etnică (DEX'98).

[12]A se vedea articolul Cum ne influenţează cultura în care trăim modul în care formăm amintiri?, disponibil pe http://www.cerceteaza.com/cum-ne-influenteaza-cultura-in-care-traim-modul-in-care-formam-amintiri/

[13] Site-ul UNESCO: https://en.unesco.org/...

[14] MIHĂESCU, Gib, Rusoaica, colecţia Fiction Canon, [f.e.], [f.l.], 2004, p.91.

[15] Apud CĂRTĂRESCU, Mircea, De ce iubim femeile, Humanitas, [f.l.], 2004.

[16] CERGHIT, Ioan, Mass-media şi educaţia tineretului şcolar, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p. 39.

[17] Russia: In Transition or Intransigent?, Testimony M. Wayne, Commission on Security and Cooperation in Europe, May 24, 2007.

[18] FRIED, D., Russia and USA-Russia Relations, Washington DC, June, 21, 2007, disponibil pe: http://www.state.gov/p/eur/rls/rm/86990.htm.

[19] TRENIN, D., Getting Russia Right, [f.e.], Washington, 2007, p. 7.

[20] A se vedea articolul publicat în revista de analiză a politicii internaţionale editată de Asociaţia de Studii Internaţionale „PRO EST” Nr. 2(4)/ 2014 (DAVID, Cristina, Rusia între tradiţie li tradiţionalism, p. 6.)