Ostaticii construcţiei comuniste
Pe teritoriul fostei URSS comunismul s-a prăbuşit, s-a prăbuşit şi construcţia lui statală, Uniunea Sovietică, însă construcţiile teritorial-statale mai mici ale acestei federaţii, fostele republici sovietice, au rămas intacte, păstrând toţi parametrii teritoriali creaţi special şi uneori artificial pentru proiectul comunist. Aceasta înseamnă că demontarea sistemului comunist s-a făcut parţial, ceea ce este în favoarea unora şi în defavoarea altora. Dar şi unii şi alţii au rămas ostaticii unor decizii făcute de comunişti, decizii care au ţinut cont de construcţia comunistă şi care, după prăbuşirea acestei construcţii, ar trebui să fie desfiinţate. Însă din lipsa unui adevărat proces al comunismului din spaţiul fostei URSS, nu au fost restituite nici pro-prietăţile confiscate de regimul comunist, nu au fost refăcute nici teritoriile existente înaintea înstaurării comunismului, ceea ce a produs şi produce în continuare con-flictele sângeroase în acest spaţiu.
În acest sens, este caracteristic cazul Ucrainei. Din punct de vedere teritorial, Ucraina a rămas, de fapt, o bucată din fostă Uniunea Sovietică, adică Republica Sovietică Socialista Ucraineană, în a cărei componenţă au fost generos incluse încă de Lenin şi bolşevici nişte teritorii importante care au aparţinut Rusiei şi niciodată nu au făcut parte din Malorosia (Rusia Mică), precum s-a numit de-a lungul secolelor viitoarea Ucraina. Este vorbă de Novorossia care include astăzi regiunile ucrainene Odesa, Herson, Nikolaev, Dnepropetrovsk, Zaporojie, Doneţk şi Lugansk.
Cu ce scop bolşevicii au făcut această „rocadă”? În primul rând, pentru a slăbi Rusia şi pe ruşi – principala forţă de opoziţie anticomunistă, „garda albă”, în decursul războiului civil din 1918-1921. Prin această se explică şi cruciada lansată de Lenin şi bolşevici sub lozinca şi frazeologia internaţionalistă împotriva isto-riei, culturii, ştiinţei şi a bisericii ruse, la începutul anilor ’20.
Al doilea motiv al includerii arti-ficiale a pământurilor ruse în componenţa republicii ucrainene era potenţialul lor industrial important, care trebuia să întă-rească economia Ucrainei, în a cărei structură prevala până atunci agricultura.
Mai târziu, în 1939, drept urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop, în compo-nenţa acestei republici au fost incluse Bucovina de Nord şi sudul Basarabiei rupte din corpul României, precum şi „Ucraina de Vest” (sau Volînia şi Galiţia) anexate din teritoriul statului polonez. Însă dacă aceste teritorii au fost incluse în componenţa Ucrainei în condiţiile celui Al Doilea Război Mondial, încă o achiziţie, peninsula Crimeea, a trecut în „pro-prietatea” Ucrainei pe timp de pace, fără nicio împuşcătură, datorită „generozităţii” lui Hrusciov, care a scos-o din componenţa Federaţiei Ruse şi a transferat-o Ucrainei în 1954. De ce oare?
Oficial, pentru a marca „cea de-a 300-a aniversare a reîntregirii Ucrainei cu Rusia”. De fapt, pentru a-i „îmbuna” pe ucraineni, care, în timpul ocupaţiei hitle-riste, s-au comportat inegal, existând numeroase cazuri de colaboraţionism al populaţiei cu puterea nazistă. Însă Hrusciov a avut şi un motiv strict personal: fiind unul dintre principalii călăi comunişti în Ucraina, pe conştiinţa căruia au rămas sute şi mii de oameni executaţi, Hrusciov, ahtiat de putere, a vrut, într-adevăr, prin acest „cadou” să-i „îmbuneze” pe ucraineni şi să estompeze oarecum din memoria lor listele de execuţie semnate de el în perioada când făcea parte din conducerea de partid al republicii ucrainene. Însă, în graba cu care s-a facut acest „cadou”, s-a uitat şi procedura legală din Constituţia sovietică, care prevedea aprobarea tran-sferului de teritorii dintre republici uni-onale prin votul plenarei Sovietului Suprem. Prin urmare, decizia a fost luată doar de către Prezidiul Sovietului Suprem, ceea ce, din punct de vedere juridic, face „transferul” Crimeei către Ucraina lovit de nulitate. Mai mult, oraşul-port Sevastopol, baza flotei militare din Marea Neagră, a fost exclus din acest transfer şi până în decembrie 1991, a rămas în proprietatea şi subordonarea Moscovei.
Cu o grabă asemănătoare s-a procedat şi în momentul desfiinţării Uniunii Sovietice, când liderii ruşi, orbiţi poate de setea de putere, s-au manifestat în mod iresponsabil şi nu au ridicat problema teritorială faţă de Ucraina – nici referitor la Novorossia, nici la Crimeea, nici măcar în ceea ce priveşte apartenenţa oraşului Sevastopol, care şi el a devenit drept obiect al cadoului pe care nimeni, de altfel, nu l-a cerut. Un caz rar de înalta trădare a interesului naţional! Trădare pentru care astăzi în Ucraina de Sud-Est, în Donbass, se varsă sânge omenesc.
În anii ’90, în cursul procesului de elaborare a tratatului politic ruso-ucrainean, liderii ruşi au avut posibilitatea să revină la problema teritorială şi să deschidă o cale civilizată de dialog cu partea ucraineană. Cu atât mai mult cu cât în societatea rusă a existat o nemulţumire faţă de situaţia creată, în speţă, în legătură cu Crimeea. O singură voce politică s-a făcut auzită în acest sens. Este vorba de Iuri Lujkov, primarul general al Moscovei, care ridica în mod deschis problema Crimeei şi a oraşului Sevastopol. Însă nici regimul Elţîn nu a vrut să demonteze anacronismele construcţiei comuniste. Probabil că reflexul comunist la aceşti lideri ruşi a fost atât de puternic, încât nici nu trecea prin cap aşa ceva...
Degeaba, în ultima perioadă de „decomunizare”, demontează şi distrug monumentele lui Lenin. Lui şi numai lui îi datorează includerea unor imense teritorii ruseşti în componenţa ţării lor. Ar trebui să-i restaureze monumentele şi nu să le distrugă.
În ce priveşte alte teritorii, interesant este faptul ca tratatul politic ruso-român, semnat în 2003 (mai precis, actul adiţional la el), conţine clauza în care Rusia şi România condamnă Pactul Molotov-Ribbentrop din 1939 şi consecinţele lui. Dar care sunt aceste consecinţe? Tocmai apartenenţa Bucovinei de Nord (azi, re-giunea Cernăuţi) şi a sudului Basarabiei (azi, în regiunea Odesa), precum şi a Volîniei şi a Galiţiei (azi, partea de vest a Ucrainei) la Ucraina, pe de o parte. Şi includerea Transnistriei în componenţa Republicii Moldova, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, condamnarea este condam-nare, dar consecinţele Pactului trăiesc şi prosperă.
Ucrainenii condamnă astăzi regimul comunist şi rămăşiţele lui, dar se folosesc din plin de aceste rămăşiţe, adică de cadourile teritoriale făcute lor de regimul comunist...
