De la idei... la oameni – Eşecul irakian
Irakul a fost un punct de cotitură în politica internaţională. Invazia uneia dintre cele mai mari ţari arabe, sub pretexte false, realizându-se fără aplicarea normelor legale şi a motivelor bine argu-mentate, a zguduit lumea internaţională, fiind o lovitura chiar şi pentru uniunea vestică. Din nefericire, după o perioadă îndelungată de haos, care s-a petrecut la nivel internaţional, o parte din ţări au plasat situaţia şi problemele din Irak într-un plan secund. După retragerea trupelor americane în 2011 nu s-a întâmplat nici o tragedie, fapt care i-a permis lui Barack Obama sa demostreze că îşi respecta promisiunea.
Dar tragedia a avut loc acum. Acapararea marilor oraşe irakiene de către islamiştii radicali, cu scopul de a ajunge la Bagdad, preluarea de către SUA a con-trolului asupra kurzilor şi a pământurilor petroliere au condus la diminuarea Puterii de stat, dar şi a armatei... Toate acestea sunt o confirmare a previziunilor care au fost făcute înainte de a fi invadat Irakul.
Este greu de prezis care vor fi consecinţele. Un nou război civil în Irak va «sparge canistra de benzină», atât din cauza conflictului sirian, cât şi din perspectiva confruntării şi rezistenţei exis-tente între cele două ramuri islamice, Arabia Saudită şi Iran. Dacă Kurdistanul se va proclama independent, acesta va remodela harta geopolitică şi va pune Turcia într-o poziţie extrem de dificilă. De asemenea, ceea ce se întâmpla în Afganistan este dificil de concluzionat deoarece este neclar care sunt intenţiile uniunii din Vest, dacă se vor retrage din acest teritoriu în acest an sau nu. Înainte de a începe tragedia în Irak se ştia ca după retragerea trupelor americane vor reveni talibanii la putere.
Cele întâmplate ne demonstrează cât de confuză şi dezorientată poate fi lumea de azi. Pe fondul celor ce se petrec in Irak, surprinzător, descoperim că interesele SUA şi Iran coincid, atât la Washington, cât şi la Teheran, ambele guverne ma-nifestă interes pentru menţinerea la putere a actualului regim de la Bagdad. Astfel, „Statul Islamic din Irak şi Levant” luptă împotriva regimului Assad în Siria, alături de rebelii care sunt, practic, susţinuţi de Washington.
Obama nu este responsabil de acţiunile întreprinse de Bush în Irak, de asemenea, acesta a fost unul dintre nu foarte mulţii politicieni americani, de cel mai înalt rang, care, de la început, s-a opus acţiunilor militare în acest stat. Dar, ca preşedinte al SUA, nu poate să se îndepărteze prea mult de interesele ţării sale. Şi anume datorită faptului ca America lupta pentru poziţia de lider mondial, fapt care a condus Irakul în situaţia în care se află acum. Obama a spus, de la început, că nu se va pune vreodată în discuţie trimi-terea de trupe într-un teritoriu străin, fără a avea acoperire aeriană, mai pe scurt spus, „să nu vă fie frică”. Mulţi s-au îndoit atunci la cele spuse. Mai ales că, pe atunci, în SUA, circulau nişte zvonuri potrivit cărora trupele americane trebuie să lupte alături de grupările pro-irakiene (repre-zentanţi ai Hezbollah), lucru care îmi pare lipsit de logică. Dorinţele lui Obama au devenit slăbiciuni, sa vegheze lumea (prioritară fiind şi Asia de Est) – se mai merită oare să avem încredere în SUA? Dacă într-adevăr Obama înţelege com-plexitatea situaţiei create, atunci este total indiferent de declaraţiile făcute de Occident. Tony Blair, acuzat pentru ini-ţierea războiului în Irak, în 2003, a produs satisfacţie gânditorilor, criza din Irak fiind considerată ca rezultat al lipsei de acţiuni a Occidentului în Siria (în sensul ca nu au întreprins acţiuni împotriva dictaturii şi extremismului). Nu este ilogic ca, la pu-tere, în Irak, să ajungă cetăţenii „Statului Islamic din Irak şi Levant”.
În ciuda confruntărilor ruso-americane, datorate în mare parte situaţiei din Ucraina, Moscova nu se va implica, alături de SUA, pentru a înrăutăţi şi mai mult situaţia din regiune. Sunt prea mari riscurile şi, mai ales, zona se află la mare depărtare de frontierele Rusiei. De asemenea, Moscova nu este deloc un simpatizant al radicalilor islamişti. Pentru conducerea Rusiei şi opinia publică eşecul este de partea celor care nu au dus până la capăt politicile sale.
Irakul nu a prezentat niciodată un rol important în politica rusă. În 2003, SUA a fost cea care a solicitat colaborarea lui Vladimir Putin în problema irakiană. Prin acţiunile din Irak s-a demonstrat că SUA a făcut şi va face ce vrea, chiar dacă acestea contravin statului de drept şi este nevoie de o mascare a probelor. Nu întâmplător, preşedintele Rusiei, de curând, a reamintit că nu se deţin dovezi potrivit cărora Saddam Hussein avea arme de distrugere în masă, prezentate, la acea vreme, de Colin Powell în Consiliul de Securitate ONU. Preşedintele Rusiei vorbeşte despre faptul că este învinuită Rusia pentru incitarea la război în Ucraina. Puteţi să demonstraţi asta, sau veţi veni din nou cu exemplul recipientului cu praf necunoscut?
Deciziile luate pe termen lung sunt următoarele: nu avem încredere în SUA, trebuie să ne bazăm numai pe noi înşine, să ne concentram forţele şi capacităţile pentru a ne apăra poziţia în lumea haosului şi nihilismului juridic. O astfel de decizie era mai bună dacă era luată mai demult.
Drumul Rusiei către Crimea a început atunci când tancurile americane au intrat in Irak.
